Redeschiderea Taxiway “Delta”

25/07/2017 at 21:22
Un segment din calea de rulaj D, care de mai mulți ani nu a fost folosit (mai mult de 10 ani), din motivul stării avariate a acestuia, în sfârșit a fost dat în exploatare ieri, 24 iulie 2017, după mai multe luni de lucrări de renovare, mai bine zis de reconstruire. Acest segment are o lungime de 1250 m și o lățime de 45 m. Lucrările de reconstrucție se desfășoară deja în ritm alert și pe al doilea segment al căii de rulaj D, care odată cu finisarea și acestuia, calea de rulaj va fi transformată în pistă de decolare/aterizare, pentru ca ulterior să poată fi efectuate lucrările de reconstrucție a pistei de bază a Aeroportului Internațional Chișinău, fără a devia de la orarul zborurilor efectuate de companiile aeriene din și către KIV/LUKK, respectiv, nu se vor crea incomodități pasagerilor și operatorilor aerieni. Noua pistă ar urma să aibă în total o lungime de 2400 m.

Prima aeronavă care a rulat pe noua cale de rulaj! Desigur cu Follow-Me !

În prima fază această cale de rulaj va fi folosită după cum îi este menirea, adica ca o cale de rulaj, aeronavele care vor ateriza pe pista 08, vor elibera pista prin calea de rulaj A1 apoi stânga prin calea de rulaj D, iar aeronavale care vor folosi pista 26 pentru decolare, vor face taxi pe calea de rulaj D după care dreapta pe calea de rulaj A1 pentru alinierea la pista 26, și accesul se va face direct în capătul pistei, fără a mai fi nevoie de procedura back-track.

Aterizarea aeronavei pe pista 08 și rulajul prin A1 si D la platformă.

Rulajul aeronavei pe calea de rulaj D și A1 către poziția de așteptare și decolarea de pe pista 26.

În acest fel se efectua rulajul înainte de deschiderea segmentului D dintre A1/2 și B1/2. Procedura de back-track.

Odată cu darea în exploatare a acestui segment, a fost dată în exploatare și o nouă suprafață de 45 000 m2 a peronului Aeroportului Internațional Chișinău. Aceasta oferă 4 noi locuri de parcare pentru aeronave, în total pe AIC vor fi 27 de parcări.

Așa vor arata cele 4 parcări. Numerele 50-54. Zona hașurată, este indicat locul unde au loc în prezent lucrări.

Pînă la începutul sezonului rece Avia-Invest are în plan să reconstruiască și segmentul de cale de rulaj de la B1/2 spre E, și deja la începutul primăverii 2018 să finalizeze contrucția pistei de 2400 m cu segmentul E-C1.

 

Lucrările pe segmentul B1-E au demarat deja.

Panglica a fost tăiată de către directorul ”Avia Invest”, Petru Jardan, și invitații săi din cadrul acestui eveniment, printre care și Ministrul Economiei, Octavian Calmâc, care ar urmează să conducă ministerul Economiei și Infrastructurii din Guvernul reformat.
Modernizarea și dezvoltarea infrastructurii aeroportuare contribuie inclusiv la fluidizarea traficului aerian, astfel Aeroportul Internațional Chișinău devine mai atractiv pentru companiile aeriene, ceea ce contribuie la sporirea numărului curselor și diversificarea destinațiilor.

Green Centerline Taxiway Lights

 

Din punct de vedere operațional ne bucură să vedem și prezența luminilor verzi de pe centrul căii de rulaj D, care sunt o premieră pentru Aeroportul Internațional Chișinău. Cu aceste lumini, la finele modernizării pistei de 3590m, se vor putea crea proceduri de aterizare ILS pe pista 08 de categoria 3, ceea ce va permite aterizarea aeronavelor pe o vizibilitate de 200m care este limitată la 300 în prezent. Un video care demonstreaza necesitatea acestor centerline taxiway lights.

 

 

Chiar dacă cu toți ne-am dori o reconstrucție a aeroportului peste noapte, din păcate nu prea este posibil acest lucru, ne bucurăm că recontrucția pe Aeroportul Chișinău se mișcă înainte, și sperăm în ceva timp să vedem pista temporară de 2400 să devină operabilă.